
COMOARA URSULUI
reprezintă marca comercială realizată în cadrul proiectului “Susținerea lanțurilor scurte de aprovizionare și a pieței locale din sectorului apicol prin cooperarea actorilor locali din localitatea Fârtățești, Vâlcea”.
Proiectul a fost demarat începând cu anul 2021 și este finanțat din fonduri FEADR și naționale prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Produse Apicole marca Comoara Ursului
Toate produsele având marca Comoara Ursului sunt comercializate direct de către producătorul I.I Cărăbineanu Nicolae-Mădălin și sunt obținute respectând codurile bunelor practici agricole, aspect important nu numai pentru sănătatea consumatorilor ci și pentru protecția mediului. Sunt depozitate în condiții optime, astfel încât să își păstreze calitățile organoleptice și toate proprietățile curative pentru care sunt cunoscute, apreciate și cumpărate.
Producătorul I.I Cărăbineanu Nicolae-Mădălin susține lanțurile scurte de aprovizionare și piața locală.
Ce înseamnă Piață locală?
Din ce în ce mai mulți oameni vor să știe de unde provin produsele alimentare și care sunt practicile agricole ale fermierilor care le produc. Acest lucru este important pentru consolidarea unei relații de încredere reciprocă dar și a unui parteneriat de lungă durată între producător și consumator.
Piața locală reprezintă raza de comercializare a unui produs, care nu depășește 75 km de la exploatația de origine. Piața locală include produse de calitate verificată ce provin de la fermierii pe care îi poți cunoaște, cu care poți interacționa și de la care poți afla povestea produselor lor.
Din perspectiva comunității, produsele locale pot fi percepute ca un liant între mai multe domenii ce reflectă nivelul de dezvoltare locală – educație, turism, sănătate – și pot deveni vectori de conectivitate între mediul urban și cel rural.
Beneficiile pe care le puteți avea dacă achiziționați produse de pe piața locală:
- Consumați produse naturale 100%, proaspete;
- Calitate și siguranță, produsele nu sunt prelucrate industrial;
- Raportul calitate-preț foarte bun;
- Siguranță asupra originii și particularităților produselor;
- Prezenta regulată a producătorului și a produselor sale.
De ce să alegi produse noastre locale?
- Pentru că produsele nu călătoresc mult pentru ajunge la consumator, produsele locale au un impact redus asupra mediului;
- Cumpărând produse locale, sprijiniți economia locală și antreprenorialul local;
- Produsul local implică o relație de încredere și respect între consumator și producător.
Galerie imagini



